Barcelona: cele 5 capodopere ale lui Gaudi pe care să nu le ratezi

city break barcelona

Antoni Gaudi este arhitectul care a transformat Barcelona într-un caleidoscop al artei catalane. Artiști și oameni pasionați de frumos din întreaga lume vizitează Barcelona pentru a descoperi capodoperele sale nemaiîntâlnite, inspirate din natură și extrem de imaginative. Arhitectul care a pus bazele modernismului catalan a ridicat niște construcții care-ți taie respirația. Iată care sunt cele pe care trebuie să le descoperi mai în detaliu.

Cum ajungi în Barcelona

Noi am mers cu Wizzair direct spre aeroportul Barcelona El Prat, de unde am luat trenul spre centrul Barcelonei. Te mai poți deplasa de la aeroport și cu autobuzul sau shuttle-ul special de transfer. Există muuulte locuri de cazare în Barcelona, mai ales hoteluri mici ascunse prin clădiri vechi și noi am ales unul aproape de La Rambla.

Booking.com

Citește și – Barcelona: ce delicii să deguști în capitala Cataloniei

Sagrada Familia

Am ajuns la impozanta Sagrada Familia cu Hop-On, Hop-Off Bus, dar există foarte multe alte mijloace de transport în comun care vă vor duce la stația care poartă numele basilicii. Noi am plătit un bilet de intrare de 29 euro pentru a vizita biserica, turnurile și am avut inclus un audioguide. Vă recomand și vouă să alegeți biletul cu ghid audio pentru că totul este mult mai spectaculos atunci când știi exact povestea din spatele detaliilor și vei observa elemente noi care te vor face să privești biserica cu alți ochi. De exemplu, știați că Gaudi își imagina interiorul bisericii ca o pădure și coloanele sale ca niște copaci? Audioguide-ul se ridică din partea dreapta, chiar lângă intrarea în biserică.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Clădirea în stil gotic și Art Nouveau este considerată încă neterminată. Ea are trei fațade: Nativity, Passion și Glory. Nativity este puternic decorată cu sculpturi care au legătură cu nașterea lui Iisus și simboluri din natură, precum broaște țestoase sau insecte și este policromă. Fațada Passion este mai austeră, sculptată în linii drepte și forme agresive de oase, dedicată răstignirii lui Iisus. Fațada Glory încă este în construcție, dar se zice că va fi cea mai impresionantă dintre toate.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Vă avertizez, odată ce veți vedea interiorul vestitei Sagrada Familia, nicio biserică nu vă va mai impresiona la fel. Lumina caldă, vitraliile colorate, reflexia organică a soarelui și designul cu totul special fac din acest edificiu religios un adevărat loc de reflexie și meditație așa că rezervați-vă câteva minute pentru admirarea în liniște magic acestui loc. Nu ezitați să urcați în turnuri pentru că veți avea o priveliște minunată asupra orașului.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Parcul Guell

Parcul Guell poartă numele proprietarului său inițial, care a inclus acest parc public în planul de urbanizare al orașului. Intrarea în parc costă 7 euro.  Situat pe Carmel Hill, cea mai mare porțiune a parcului poate fi vizitată gratuit, iar biletul îl vei achiziționa pentru a putea intra în regiunea în care există elemente arhitectonice create de Gaudi. Parcul reflectă perfect stilul naturalist al artistului, cu linii organice și ornamente inspirate din natură.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

La intrarea în parc vei putea descoperi căsuțele de turtă dulce, care găzduiesc muzeul și magazinul de suveniruri. Apoi, dacă vei urca scările centrale, vei observa faimoasa salamandră, simbol al parcului, pe care toți turiștii o vor partener de poză. În partea de sus vei găsi un platou, o parte acoperit și o parte în aer liber, cu o priveliște de poveste asupra Barcelonei, înconjurat de bănci cu balcon sub forma unor șerpi de mare.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Mai departe, în partea stângă, vei observa niște coloane care formează un tunel cu totul special, asemănându-se valurilor mării. Întreg parcul include elemente tradiționale catalane colorate, pe care ochiul și aparatul foto le iubește. Îți recomand să cercetezi toate cărările șerpuite ale parcului pentru că vei descoperi niște elemente de design absolut incredibile, de la coloane și construcții din piatră, la porți și pereți decorați cu marmură multicoloră.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Casa Batllo

Un bilet de intrare la Casa Batllo costă 28,5 euro și îl puteți achiziționa online, împreună cu o rezervare într-un anumit interval orar. La intrare veți primi un gadget, ca un smartphone, cu căști, cu ajutorul căruia vă veți delecta cu povești și informații referitoare la fiecare colțișor al camerelor interioare. Dacă te vei uita prin gadgetul primit în anumite încăperi ale Casei Batllo, vei vedea o varianta mai fantastică a încăperii, cu șemineu care se transformă în ciupercă, ferestre metamorfozate în broaște țestoase și detalii arhitecturale din care ies diverse vietăți. Toate fac parte din ideologia organică a lui Gaudi.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Fațada Art Nouveau îți dă impresia că edificiul este construit din schelet și solzi de reptile – efect creat cu o multitudine de bucăți de sticlă colorată. Tocmai de aceea clădirea este cunoscută și sub numele de Casa dels ossos. Are geamuri uriașe ovale, iar acoperișul, care arată precum spinarea unui dragon, reprezintă ultima oprire în cadrul turului.

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

Cascada din Park de la Ciutadella

Park de la Ciutadella este cel mai faimos parc public al Barcelonei, iar în centrul său nu ai cum să ratezi o construcție superbă cu cascade și fântâni. Cascada a fost unul dintre primele proiecte ale lui Gaudi, când acesta era ucenic. Inspirația a fost chiar fântâna Trevi din Roma, fiind ușor diferită față de stilul său de mai târziu. În fața fântânii au loc evenimente, ședințe foto și diverse adunări. Noi am prins un curs de dans spaniol. 😉

vacanta barcelona

vacanta barcelona

vacanta barcelona

La Pedrera

La Pedrera sau Casa Mila a fost ultima reședință privată creată de Antoni Gaudi și este spectaculoasă datorită faptului că este creată doar din lunii curbe, cu elemente geometrice și naturale. Este considerată una dintre cele mai frumoase clădiri ale sale și o construcție creativă de excepție. Fațada este construită din piatră, ceea ce îi dă și denumirea populară de La Pedrera (carieră de piatră) și are balcoane de metal. Prețul unui bilet de intrare este de 22 euro și ai acces pe acoperișul absolut inedit al clădirii cu șeminee și turnuri. La Pedrera se găsește pe Passeig de Gracia, stradă a Barcelonei unde se găsesc adunate mai multe opere de ale lui Gaudi.

vacanta barcelona

Alte clădiri create de Gaudi

Pe lângă cele menționate mai sus, pentru a intra în universul Gaudi, ai ocazia să vizitezi Casa Vicens, o reședință construită pentru o familie bogată care deținea o fabrică de ceramică, aspect care se reflectă și în fațada clădirii, decorată cu bucățele mici de ceramică. Casa Vicens este acoperită de “trencadis”, piese de ceramică puse într-o formă neregulată, caracteristică mai multor clădiri decorate de Gaudi.

vacanta barcelona

Palau Guell este un palat al familiei Guell al cărui exterior pare mai sobru și ușor lipsit de elemente gaudiene, cu porți de fier la intrare, însă interiorul și acoperișul compensează. Colonia Guell este o criptă care se zice că incorporează toate elementele sale unice, într-o singură capodoperă și este acoperită de mozaicuri și cărămidă. Casa Calvet este mai puțin cunoscută, construită pentru un producător de  materiale textile, fiind considerată cea mai clasică operă a arhitectului, dar la fel de elegantă și frumoasă ca restul.

Care sunt construcțiile lui Gaudi care te-au impresionat pe tine în Barcelona?

Facebook Comments
Distribuie articolul să se îndrăgostească și alții:

Leave a Reply