Cărți fantasy de citit înainte de apariția filmului

Viața este destul de plictisitoare, de ce să nu o facem mai interesantă citind cărți care ne ajută imaginația să zboare cât mai departe posibil de lumea obișnuită.

The Hunger Games: Catching Fire (Jocurile foamei: Sfidarea) – Suzanne Collins

280e85c6-518f-406a-83b0-72dfeb6f788d_hunger-games-catching-fire-poster-630

Am așteptat atât de mult timp acest film. Am urmărit atâtea trailere, am căutat atâtea cărți care să se apropie măcar de senzația pe care ți-o dă o carte parcă scrisă pentru tine și mi-am imaginat de atâtea ori cum ar fi interpretată povestea în film și ce efecte speciale care îți iau ochii vor fi. Aproape nu-mi vine să cred că mai este atât de puțin până la premierea care va avea loc pe 22 noiembrie.

Catching Fire este a doua carte din trilogia The Hunger Games. După ce Katniss și Peeta devin victorioși în urma celei de-a 74a ediție a Jocurilor Foamei, sfidând regulile jocului, ei trebuie să ia parte la “Victor’s Tour”, un tur al districtelor și să pară mai fericiți ca întotdeauna. Ca răspuns a acestei  înfruntări din timpul Jocurilor, oamenii încep să organizeze revolte împotriva Capitolului care consideră că cei doi învingători sunt sursa revoltelor și decid să organizeze o nouă ediție a Jocurilor Foamei care se va desfășura între victorii (învingătorii) întrecerilor trecute din toate districtele. Lupta pentru a rămâne în viață este și mai acerbă pentru că toți concurenții au fost câștigători din partea districtelor din care aparțin. Ce îi așteaptă din nou în cadrul competiției este de neimaginat.

Personal, consider că a doua carte e chiar mai bună decât prima, dacă se poate așa ceva, și pur și simplu nu am putut să o las jos din mână până când nu am terminat de citit și ultimul cuvânt. Știi senzația aia când o carte îți face pielea de găină când îi descoperi secretele? A treia carte este împărțită în două părți care vor apărea în cinematografe în 2014 și 2015.

Trailer

“The bird, the pin, the song, the berries, the watch, the cracker, the dress that burst into flames. I am the mockingjay. The one that survived despite the Capitol’s plans. The symbol of the rebellion.”

 

 

Divergent – Veronica Roth

divergent_wallpaper-1000x562

Divergent este prima carte a trilogiei cu același nume (urmată de Insurgent și Allegiant – a treia carte fiind lansată în 22 octombrie 2013). Nu cred că am savurat vreodată o carte cu atât de multă plăcere. Acțiunea este plasată într-un viitor în care lumea este împărțită în cinci fracțiuni care au la bază și trăiesc după câte o singură virtute a omenirii: Abnegație, Neînfricare, Candoare, Prietenie și Erudiție. Vă dați seama, cum să-ți trăiești viața în jurul unei singuri calități?
Divergent spune povestea lui Beatrice Prior, o adolescentă care trebuie să decidă la Ceremonia Alegerii dacă va rămâne tot restul vieții ei în fracțiunea în care s-a născut sau dacă va alege o altă valoare după care să se ghideze. Decizia ei va șoca pe toată lumea și Tris va trece prin multe încercări în procesul de inițiere și în ce va urma după… O carte plină de secrete în care absolut nimic nu e ceea ce pare și pur și simplu nu ai cum să ghicești ce urmează. Trebuie să o citești!

Filmul va avea premierea cinematografică pe 21 martie.

Trailer

“You’re different. You don’t fit into a category. They can’t control you. They call it Divergent.”

 

 

The Maze Runner (Captiv în Labirint) – James Dashner

book-review-the-maze-runner-L-V1ZrEZ

 

The Maze Runner este povestea unui băiat care se trezește fără memorie prins într-un loc înconjurat de ziduri de piatră împreună cu grup de băieți. În afara pereților care se închid și se deschid în fiecare seară, se găsește un labirint fermecat, plin de secrete și de creaturi nemaivăzute. În fiecare lună este adus câte un băiat nou și Thomas, odată ajuns în acest mediu, decide să-i afle toate secretele și să găsească o cale de ieșire din labirintul magic. El joacă un rol mult mai important decât ar putea crede pentru că după ce el ajunge în Poiană încep să se întâmple lucruri mai ciudate ca de obicei și absolut totul pare să se se schimbe. Este o poveste captivantă și care chiar te ține cu sufletul la gură și pare o combinație între The Hunger Games și Lord of the Flies.

Inițial, filmul a fost programat ca apariție în 14 februarie dar a fost mutat pe data de 19 septembrie 2014, producătorul declarând că filmul are nevoie de mai mult timp pentru a crea efecte speciale de calitate și pentru promovare. Deci mai aveți ceva timp să citiți cartea și așteptăm trailerul filmului.

Trailer carte

“Forget all the weird stuff. Forget all the bad things. Forget it all. He wouldn’t quit until he’d solved the puzzle and found a way home.”

 

 

Ender’s Game (Jocul lui Ender) – Orson Scott Card

Enders-Game-Movie-Poster-655x1024

Seria Ender’s Game este o colecție de cărți SF – romane, nuvele, benzi desenate – publicate începând cu anii ’80 de către Orson Scott Card. Seria începe cu nuvela Ender’s Game care a fost revizuită și transformată, mai apoi, într-un roman care pune bazele universului lui Ender dezvoltat în restul cărților.

Filmul cu același nume este în program la cinema în acest moment și este destul de mindblowing. Acțiunea este plasată într-un viitor apocaliptic când planeta este amenințat de prezențe extraterestre. Se consideră că viitorul Pământului stă în mâinile copiilor, tinerilor, adolescenților și Ender este unul dintre cei pregătiți pentru a deveni apărătorii și liderii planetei. Ceea ce te face să te îndrăgostești de seria de cărți este construcția personajelor și felul în care este împletit trecutul îndepărtat cu prezentul amenințător, cu viitorul apocaliptic, cum se leagă acestea între ele și felul în care este prezentată omenirea.

Trailer

“Ender, if you’re on one side of the battle, it won’t be equal no matter what the conditions are.”

 

The Mortal Instruments: City of Ashes (Orașul de cenușă) – Cassandra Clare

city-of-ashes-cassandra-clare

 

Din seria Instrumente mortale a fost ecranizată prima carte City of Bones, care spune povestea vânătorilor de umbre și a lui Clary Fray, o fată care tocmai a fost introdusă în lumea lor. Ea este înconjurată de creaturi care nu știau că există și trebuie să facă față pericolelor care vin odată cu secretele pe care le descoperă. Deși concepția mea inițială a fost că bestseller-ul e unui tipic de adolescenți, și cam e, cartea și filmul m-au surprins în mod plăcut. E un roman ușor, amuzant și relaxant. Orașul de cenușă va continua povestea lui Clary care trebuie să găsească un echilibru între cele două lumi și filmările vor începe la începutul anului 2014.

“Mom. I have something to tell you. I’m undead. Now, I know you may have some preconceived notions about the undead. I know you may not be comfortable with the idea of me being undead. But I’m here to tell you that undead are just like you and me … well, okay. Possibly more like me than you.” 

 

Următoarele cărți fantasy de pe lista mea:

The Night Circus – Erin Morgenstern

Horns – Joe Hill

Winter’s Tale – Mark Helprin

The Scorch Trials – James Dashner

Thirteen Reasons Why – Jay Asher

The Giver – Lois Lowry

Delirium – Lauren Oliver

Maximum Ride – James Patterson

Haunters – Thomas Taylor

Awake at Dawn – C C Hunter

 

Dacă aveți sugestii de alte cărți de acest gen chiar vă rog să-mi completați lista.

Comments

comments

Leave a Reply