Archive of ‘Evenimente’ category

Abia aștept Conferința PRbeta 2014

PRbeta pentru mine este cel mai drag proiect în care m-am implicat vreodată. Am avut grozava oportunitate de a face parte dintr-o echipă de vis, de aici am învățat aproape tot ceea ce știu în acest moment despre PR și organizare de evenimente, mi-am făcut prieteni care împart aceleași pasiuni cu mine și am avut ocazia să-i cunosc pe toți oamenii din domeniu care îmi sunt exemple. Am trăit momente absolut minunate și am devenit un profesionist mult mai bun datorită lor.

Aș vrea să vă anunț că în acest an, are loc din nou Conferința PRbeta care aduce la Timişoara unii dintre cei mai importanți specialiști de PR, marketing şi publicitate din ţară şi din străinătate. Conferința PRbeta este singura conferinţă regională de comunicare din România și va avea loc, în acest an, la City Business Centre din Timişoara. Structura este ca cea de la ediţia anterioară: prima zi (15 mai) este dedicată Conferinţei şi în a doua zi (16 mai) au loc Workshop-uri. Nu-mi vine să cred că deja acest eveniment este la cea de-a patra ediție și cât de mult ne-am schimbat cu toții de la prima ediție, cât de multe am învățat și câtă experiență am dobândit.10341542_791055674238186_8410999733959947800_n (more…)

That time of the year – PRbeta Workshops la Timișoara

Afis Timisoara 2013Vă anunț și eu cu drag că în perioada 25 – 30 noiembrie 2013 are loc, la Timișoara, cea de-a doua ediție a workshop-urile PRbeta, dedicate studenților și masteranzilor din facultățile de comunicare, marketing, jurnalism și alte domenii conexe.

Workshop-urile PRbeta, după ce au avut un succes foarte mare anul trecut, se desfășoară și în acest an, în cinci dintre cele mai mari centre universitare ale țării: Cluj-Napoca, Oradea, Iași, Brașov și Timișoara, oferind studenților training-uri practice și posibilitatea de a urma un internship sau chiar de a obține un job în domeniul comunicării după terminarea workshop-urilor. Dacă ești awesome, cine știe cine ni te fură? Chiar dacă Banatul e fruncea, Timișoara este ultima locație de desfășurare a workshop-urilor așa că hai să le arătăm ce putem!

Dacă acest lucru nu v-a convins să aplicați, așteptați să vedeți lista cu trainerii:

Trilogia PRbeta

prbeta
În sfârşit vine partea mea preferată a anului. Conferinţa PRbeta a ajuns la cea de-a treia ediţie şi încă ce ediţie, vă aşteaptă nişte surprize. Evenimentul are loc pe 16 şi 17 mai, la Hotel Timişoara şi nu uitaţi să fiţi cu ochii pe program.

Conferința PRbeta este singura conferință regională de comunicare online din țară și se adresează  în special companiilor care se promovează online sau care doresc să înțeleagă mai bine beneficiile promovării online, profesioniștilor care lucrează în domeniu și agențiilor de PR. Deci dacă activaţi în domeniul comunicării şi sunteţi în Timişoara în această perioadă, nu trebuie să pierdeţi acest eveniment. (more…)

Brandurile de la mine de acasă

Eu m-am născut şi am crescut în Timişoara. Şi mai important, am fost influenţată de nişte branduri pe care acum şi bloggerii din alte oraşe au norocul să le viziteze, pe cele care au mai rămas în picioare, evident.

Timișoara Brands Tour este un eveniment în care brandurile timișorene şi bloggerii din alte oraşe se întâlnesc în offline. Evenimentul se află la prima ediție în Timișoara și are loc în perioada 11-14 aprilie 2013. Deci este un fel de schimb de experienţă. (more…)

5 ani de blogosferă timişoreană, un an de blogosferă pentru mine

Exact acum un an am participat la primul meu blogmeet. Era tot blogmeet-ul de Crăciun şi ţin minte că nu ştiam pe nimeni… mă rog, eu ştiam pe toată lumea pentru că îi citeam, dar blogul meu era mult prea tânăr. Eram bucuroasă că le vedeam feţele şi că puteam să vorbesc cu nişte oameni care îmi împărtăşeau pasiunile.

Vă daţi seama că restul oamenilor se întâlnesc de 5 ani şi câte am de învăţat de la ei. Este ciudat câte se pot schimba într-un an, nu? Pentru mine acesta a fost anul cu cele mai multe împliniri. A fost anul cel mai interesant şi cel mai productiv. (more…)

Crăciunul este pentru toată lumea

Imediat vine Crăciunul, sărbătoarea mea preferată, şi mă întristează faptul că în lume există atât de mulţi oameni care nu vor avea un Crăciun cum se cuvine şi de aceea, este de datoria noastră să-i ajutăm.

Vă invităm vineri, 7 Decembrie 2012, ora 19:00, în Cuib d’Arte la o poveste de iarnă şi supragust de dărnicie. Sub deviza Crăciunul este pentru toată lumea, evenimentul îşi propune să aducă magia povestirilor în mijlocul nostru, atmosferă ce va fi oferită de invitaţi ca Robert Şerban, Viorel Marineasa, Bogdan Munteanu, Tudor Creţu, Ana Puşcaşu, Daniela Raţiu şi Radu Pavel Gheo.

Acesta este un eveniment caritabil, aşa că, daca aveţi haine, încălţăminte sau orice alt lucru pe care îl consideraţi potrivit pentru această cauză şi nu le mai aveţi nevoie de ele, (more…)

PRbeta Workshops (3) Monica Jitariuc și Răzvan Baciu

 

Monica Jitariuc a început prin a vorbi despre The Practice și ochii mei deja începuseră să sclipească. Serios, mie mi se pare că Monica are cel mai grozav job din întreg universul – Head of Social Media la agenția de PR a anului și 14 premii la Romanian PRawards.

 Am învățat despre funcțiile de management și diferența dintre PR și advertising (se vede în poză), despre care sunt stakeholderii unei companii şi cât de atenţi trebuie să fim când comunicăm cu toate publicurile. De reţinut:

(more…)

Workshop-urile PRbeta (2) Victor Kapra și Alex Negrea

Ştii, câteodată ajunge în faţa ta câte o persoană care te inspiră şi te face să te simţi că ai o şansă să realizezi ceva grozav în viaţa asta (contrar a ceea ce ne spun profesorii la şcoală, care ne consideră o masă amorfă în majoritatea timpului). Pentru mine, unul dintre acei oameni este Victor Kapra care a vorbit sâmbătă la Workshop-urile PRbeta. De ce? Pey el ne-a prezis într-un fel viitorul cu ajutorul unui glob fermecat. Ne-a explicat ce se va cere de la noi pe viitor, dacă vrem să lucrăm în comunicarea online, şi ne-a demonstrat că şi noi putem face asta.

Am vorbit despre cum reuşesc brandurile să se apropie de fani şi am aflat despre cum trebuie să fie o aplicație pentru 2.0 și ce condiții trebuie să îndeplinească. Ne-a povestit despre echipament noi şi indedite de pe care accesăm social media şi cât de important este ca un site să aibă integrate conturile de social media. (more…)

Workshop-urile PRbeta (1) Dragoş Alexa şi Corina Săftescu

Am dat startul Workshop-urilor PRbeta marți, 30 octombrie, la Hotel Timișoara. Cred că v-am bătut la cap cu aceste workshop-uri de v-am ameţit dar ce să fac dacă sunt entuziasmată?

Să vedem cum au fost primele întâlniri.

Primul trainer a fost Dragoș Alexa și a fost awesome. A început direct cu întrebări și a spart gheața, nu doar dificultăţile. Studenții l-au apreciat foarte mult pentru că i-a antrenat în discuții provocatoare. El a vorbit despre ce înseamnă să fii antreprenor, ce valori trebuie să ai ca antreprenor și cum trebuie să fie comunicarea de brand. Studenții au învăţat cum să se confrunte cu situaţii practice cu care s-ar întâlni în viața de zi cu zi  într-o agenție de comunicare. (more…)

1 2