Archive of ‘PR’ category

Faculta mea este un Facebook offline

Când o colega de-a mea a făcut această afirmaţie am realizat că chiar nu este o diferenţă atât de mare între facultatea mea şi Facebook…

Deci să vă explic cum stă treaba. Fiind o facultate de fete, venim la şcoală mai mult ca să socializăm. Să ne facem noi prieteni, să dicutăm şi să aflăm bârfe noi şi scandaloase.Plecăm de acasă cu cunoştinţele noastre despre cursuri, machiaje, lenjerie, party-uri adik profilul nostru, ce ne place, ce interese avem şi educaţia. Aducem cu noi, în ochiul public, relaţiile noastre cu iubiţii, prietenii pe care îi avem deja şi preferinţele noastre în materie de filme, muzică, sport. Ne despărţim de prieten sau am descoperit ceva interesant în drum spre şcoală? Dăm un update status.

Când ajungem la şcoală, expunem, prin discuţii, pe wall, lucrurile pe care vrem defapt să le spunem. E drăguţ când pe cineva interesează prostioarele pe care le spui în lipsă de ceva mai bun.

Colegii apropiaţi ne sunt friends şi doar cu ei împărtăşim informaţiile. Uneori, câte o fată de la franceză ne mai dă câte un friend request, în lift, prin small talk. Îi dai accept că nu se ştie niciodată când vei avea nevoie de cursuri de la ea. Sau câte un coleg de-al tău îţi mai dă un poke în oră când te deranjează cu comentarii inutile. :)) Unii chiar îţi sugerează prieteni: Uite la tipu’ ăla de acolo, vrei să-ţi fac cunoştinţă cu el?

Să nu mai zic că ne invităm la evenimente reciproc foarte des: beri prin complex, cocktail-uri pe Heaven, concerte şi evenimente şi pe loc dăm approve sau decline politicos invitaţiilor altora. Mesajele sunt acele şuşoteli pe care le facem în ore, pentru ca friend-ul din rândul din faţă să nu-şi dea seama că despre el vorbim. Avem şi noi liste: lista colegelor apropiate, lista colegelor pe care le vrei cu tine în grupă la proiecte, lista celor cu care poţi să ieşi în oraş.

De asemenea, share-uim.Unele subiecte pe care le discută colegii noştrii în grupuri restrânse sau prietenii noştrii din alte facultăţi sunt mult prea tari ca să nu le zicem în gura mare prin pauze pentru o porţie de râs. Unele ne plac, altele nu ne plac şi comentăm pe baza lor. Pentru că suntem foarte mulţi, informaţiile sunt multe şi unele se pierd. Poate ai mers la toaletă chiar când s-a discutat ceva interesant şi  trebuie să dai scroll în jos ca să-ţi explice cineva despre ce vorbeau.

Mai avem şi friends care nu stau online prea des. Îi numim chiulangi. Şi cu cei care chiar vin la şcoală purtăm uneori doar mici chat-uri, în pauze, că doar nu poţi fi best friend cu toată lumea.

Sincer, eu aş compara cursurile mele cu reclamele acelea din dreapta, pe paginile de Facebook. Sunt utile, informative, drăguţe dar nici măcar nu ocupă un sfert din întreaga pagină şi devin stresante când sunt prea multe. ;)

După câteva ore de socializat, seara revii la viaţa ta reală. Sign out!

[fblike]

Să ridice mâna sus cei deranjaţi de marketingul agresiv

Marketingul agresiv este acel tip de promovare care trece dincolo de bunul simţ. Şi ţara noastră este plină de asemenea exemple. Nici nu vreau să menţionez micile tarabe din oraş unde comercianţii te trag de mână, la propriu, şi urlă după tine să le cumperi produsul. Nu merită să-mi încarc word count-ul cu aşa ceva.

După părerea mea, în primul rând, marketingul agresiv este tactica prin care reprezentanţi ai unor companii te urmăresc pe stradă cu pliante, sample-uri, chestionare etc. Deobicei chiar nu te interesează ce au pliantele acelea de oferit, mai trebuie şi să te opreşti din politeţe să le accepţi şi îţi umpli geanta de fluturaşi coloraţi mototoliţi. Dar, pe de altă parte, aceasta este cea mai simplă metodă de  a face cunoscut un produs nou, o deschidere de magazin sau o ofertă specială.

Aceasta îmi aminteşte de băieţii aceia din centrul Timişoarei, Piaţa Victoriei, care recrutează fete pentru “agenţie de modeling”. Mi-e milă de fetele care sunt hărţuite de acei băieţi cu vrăjeală ieftină şi complimente banale. Mi se pare total neprofesional şi pur şi simplu agasant. Un alt exemplu sunt acei reprezentanţi ai ONG-urilor care strâng fonduri pentru copii bolnavi sau părăsiţi şi care în loc să-ţi explice frumos pentru ce cauză pledează şi să te lase pe tine să decizi dacă vrei să susţii cauze, mi se pare că te încolţesc pur şi simplu pentru a le dona bani şi aproape te fac să te simţi ca un om fără suflet dacă îi ignori.

Ca să trec la alt subiect, H&M a intrat pe piaţa din România şi Timişoara în forţă. Parcă deodată s-au înmulţit postere cu numele companiei şi seanunţa deschidrea cu mare vâlvă. Inaugurarea a fost un succes datorită adresivităţii cu care compania a intrat pe piaţă. 700 da oameni au stat la coadă pentru a intra în noul magazin cu speranţa de a primi acel cupon de 80 de lei sau din pură curiozitate. Deci, fenomenul chiar funcţionează.

Este amuzant faptul că eu am fost reprezentantă Avon, la un moment dat, maaaare greşeală, şi am simţit pe pielea mea marketingul agresiv. Înţeleg că firmele de genul, care nu au magazine propriu-zise,  în general, folosesc acest tip de promovare, dar chiar să fiu sunată în fiecare săptămână de oameni din compania Avon care puneau presiuni pe mine să pun comenzi? Eu înţeleg că dacă eu nu reuşesc să comand destule rimeluri într-o campanie, ei nu mănâncă în acea lună, dar este de prost gust să presezi şi să manipulezi  reprezentanţii.

Se pare că un mod agresiv în vânzări sunt şi acele promoţii too good to be true din supermarket-uri, cumperi şampon primeşti balsam, cumperi doua Twix îl primeşti pe al 3-lea gratis sau dacă cumperi acea marcă de vopsea de păr participi direct la o tombolă care te poate duce în SUA, Tenerife sau Paris. Eh, hai, chiar dacă îţi iau ochii, nu e întotdeauna totul atât de grozav cum pare.

Pentru mine, cel mai enervant mod de promovare sunt acele pop-up-uri care apar când ţi-e lumea mai dragă, pe paginile tale preferate. Acele companii nu realizează că e mai mult stresant decât impresionant?

Deşi nu sunt de acord, marketingul agresiv funcţionează enorm de bine şi toată lumea se lasă “păcălită” de aceste metode pentru că ştiu că oricum nu vor scăpa de ele.

[fblike]

Cum lovemarks depăşesc brandurile

Ce este un brand?

În primul rând, ca şi fun fact, trebuie să vă zic că termenul de branding a apărut în satele din SUA şi se referea la procesul prin care vacile erau însemnate cu fierul încins pentru a se ştii în proprietatea cui sunt.

Acum,este păstrată aceeaşi idee. Ca şi definiţie, o alegem pe cea mai faimoasă: un brand este un nume, semn sau simbol folosit în identificarea produselor sau serviciilor unui producător si utilizate pentru a-l diferenţia de competiţie. Deci brandul este modul în care este văzut un produs, un serviciu sau o companie în mintea consumatorului. De asemenea, acesta este o promisiune şi o garanţie de calitate. Brandingul este procesul prin care este creat şi întreţinut un brand.

Dar care sunt elementele care dau identitate unui brand? Numele este un factor important deoarece, în lumea în care trăim, toate produsele de un anumit gen sunt aproape la fel şi le diferenţiază doar denumirea. Nume originale precum Pepsi, Coca Cola, Google atrag mulţi clienţi. Logo-ul este un element şi mai important chiar, în recunoaşterea unui produs, deoarece el este ceea ce un client reţine despre un produs. Ce ar fi Nike fără acel “swoosh”, simbolul care il defineşte? Combinaţia de culori aleasă diferenţiază, de asemenea, un brand de un produs făcut la duzină. IBM a ales culoarea albastră, fiind considerată culoarea învingătorilor şi scrisul cu majuscule, combinaţie care poate caracteriza doar un anumit brand. Sloganul este extrem de important în crearea unui brand deoarece acesta rămâne în mintea consumatorului după contactul cu produsul. Slogane gen I’m lovin it! sunt inconfundabile.

Ce este un lovemark?

Lovemark-ul este un concept de marketing care intenţionează să  schimbe  conceptul de brand. Acesta a pornit de la ideea conform căreia brandurile au nevoie de dragoste pentru a supravieţui. Teoria vine cam aşa: comodităţiile nu cer nici dragoste, nici respect, brandurile cer respect dar nu dragoste iar lovemark-rile cer în mod special dragoste dar şi respect. Lovemarks sunt acele branduri mari fără de care “nu ai putea să trăieşti”, pe care nu poţi să le înlocuieşti şi nu poţi să-ţi închipui lumea fără ele. Cum ar fi fost lumea fără Apple, McDonald’s, Coca-Cola, Nike, Facebook, Visa, Disney, Google? Vă zic eu cum ar fi fost… tristă rău.

Te-ai trezit vreodată că îţi cumperi aceeaşi marcă de telefon, că parcă te-ai îmbrăca de la acelaşi magazin toată viaţa, că ai mânca acelaţi tip de fast-food 7 zile din 7, că îţi speli rufele cu acelaşi detergent de foarte mult timp, că nu poţi să renunţi la o anumită marcă de rimel sau aftershave? Eu, una, aş putea să-mi cumpăr haine doar de la Stradivatius, să mănânc doar la McDonald’s în fiecare zi, să folosesc doar produse Nivea, să beau doar Pepsi, să-mi cumpăr farduri doar de la L’Oreal şi o listă foarte lungă continuă. Aceasta este tot o formă de dragoste, un lovemark.

Oare de ce am alege un lovemark în defavoarea unei alte mărci a unei companii mai mici? Pey… am aici cel mai stupid exemplu. Ce ai alege între Coca-Cola şi  Action Cola – cola fabricată de European Drinks? ED vinde un produs care se vinde la un preţ mai scăzut şi are gust asemănător cu originalul. Diferenţa dintre ele este că Coca-Cola nu vinde un produs, ci vinde (poate sună a clişeu) un stil de viaţă. Vinde acel sentiment de bucurie care apare în reclame atunci când se deschide o doză, vinde acea imagine a lui Moş Crăciun care vine cu tirurile de Coca-Cola şi sunete de clopoţei, cu emoţia de a vedea vedeta ta preferată ca imagine a companiei, vinde tradiţie, calitate, diversitate şi încredere.

Ce produse sunt lovemark-uri pentru tine?
[fblike]

Nici tu nu ştii ce este PR-ul?

PR este atunci când te întreabă cineva cât fac 2 + 2 şi tu răspunzi cât ai vrea să facă?

De multe ori, când mă întreabă lumea la ce facultate sunt sau cu ce mă ocup şi le răspund relaţii publice, primesc aceeaşi reacţie: capul întors într-o parte, ochii mari şi un zâmbet fals care spune aha. Aceasta mă face să cred că treisfert din oameni nu cunosc defapt noţiunea de relaţii publice; parcă mintea li se transformă într-o coală albă de hârtie când aud de comunicare, oare ce face o persoană care studiază comunicarea şi mai vrea şi să câştige ceva din asta? Nici nu mai zic că atunci când enervez pe cineva îmi aud sintagma Hei, parcă erai la comunicare, aşa ştii tu să comunici? Mai mult de atât, oamenii confundă relaţii publice cu altceva. Nu, nu sunt un marketer, o femeie care lucrează la ghişeu, cineva care bate din uşă-n uşăsă vândă ceva sau vre-o secretară.

Relaţiile publice înseamnă altceva, sunt acel efort planificat şi susţinut, menit a stabili şi menţine bunăvoinţa şi înţelegerea reciprocă între o organizaţie şi publicul său. Adică întreţine relaţia organizaţiei cu media şi public.

Îndatoririle unui specialist în PR sunt:

  • el elaborează un program de PR
  • scrie comunicate, rapoarte, documente
  • organizează conferinţe, evenimente, expoziţii
  • se ocupă de managementul crizei
  • fluidizează comunicarea internă
  • păstrează legătura cu publicul
  • menţine compania în centrul atenţiei etc. etc. etc.

Deprinderile şi calităţiile pe care trebuie să le ai ca să lucrezi în PR nu sunt deloc uşor de cultivat, se pare că trebuie:

  • să fii sociabil, în primul rând
  • să ştii tone de limbi străine
  • să lucrezi foarte bine în toate programele online şi office
  • să fi răbdător cu toţi care se cred mai deştepţi ca tine
  • să lucrezi bine sub stres
  • să cunoşti toate mediile de comunicare
  • să ştii să comunici bine cu media(pe jurnalişti nu poţi să-i duci cu zăhărelul)
  • să ştii să scrii documentele infernale de PR
  • să emani încredere şi credibilitate şi lista continuă.

Este foarte adevărat, relaţiile publice au dobândit o conotaţie negativă, nu că mi-ar păsa, care lasă impresia că un om de PR vrea doar să te păcălească, să-ţi ia banii mai repede, să-ţi zâmbească de faţadă şi să te manipuleze. Mai mult, se crede că PR-ul este o meserie de gagici machiate prea tare (n-are farmec fără misoginism) care îşi fac toată ziua unghiile, dau telefoane, dau câte-un like, scriu câte-un post şi vin arătând draguţ la vre-un eveniment. Nici nu mă chinui să combat argumentele căci sunt doar semne de incultură şi neinformare.

Ca viitor om de relaţii publice spun: staţi departe, venim în forţă!

[fblike]

1 2 3