Amsterdam: ce să vizitezi în orașul canalelor

- Advertisement -

Amsterdam este un oraș plin de energie, cu peisaje superbe, sălbatic și cu o personalitate aparte, destinat, în mod special, tinerilor. Însă acesta pare să fie două destinații diferite ziua și noaptea.

Pe timp de zi observi arhitectura clădirilor înclinate, muzeele faimoase în Europa și frumusețea canalelor romantice, iar pe timp de noapte vei da peste nebunia Red Light District, podurile luminate puternic, barurile și cafenelele mereu pline și gălăgioase.

Iată ce poți face într-un city break în Amsterdam pentru a te bucura din plin de oraș!

Cum ajungi în Amsterdam

Noi am zburat din Timișoara spre aeroportul din Eindhoven cu WizzAir. Din păcate această destinație a fost scoasă din rutele Wizz, dar încă se mai poate merge la Amsterdam din alte orașe sau din Timișoara, cu escală.

Din Eindhoven ai opțiunea de a rezerva un shuttle cu Air Express Bus spre gara centrală din Amsterdam sau poți lua autobuzul 401 și trenul. Prețul unui shuttle este de 24 euro dacă cumperi bilet pe loc, sau 22.5 euro dacă îl rezervi online. Prețul autobuzului până la gară este în jur de 4 euro, iar trenul din Eindhoven și până în Amsterdam este în jur de 21 euro. Drumul durează aproximativ 1 oră și 40 de minute cu shuttle, iar cu trenul puțin mai mult.

- Advertisement -

Există multe locuri de cazare cu personalitate în Amsterdam în zona centrală (pe o rază de 3 km), dar vei scoate din buzunar o sumă destul de mare, Amsterdam fiind un oraș scump. Găsești numeroase hosteluri destinate tinerilor și grupurilor mari, precum și camere de închiriat pe canale sau… în tren. 

amsterdam, channels, canals
Photo by Michael_Luenen on Pixabay

Ce să vizitezi în Amsterdam

Faimosul Rijksmuseum

Rijksmuseum este un muzeu dedicat artei, istoriei și culturii olandeze cu 8.000 de exponate, din secolele XVIII – XXI. Este cel mai bogat muzeu olandez și a fost deschis în această locație în 1885, având un număr record de vizitatori, 2.47 milioane de turiști pe an.

Prețul unui bilet este 17.5 euro. Este un loc plin de viață, cu o multitudine de călători veniți din toate colțurile lumii, care mișună în parcul din fața muzeului fac poze cu deja faimosul simbol IAMSTERDAM.

Canalele orașului

Amsterdam are peste 100 de kilometri de canale, care au fost săpate în secolul al XVII-lea, în timpul Epocii de Aur a Olandei, din cauza inundațiilor din această zonă mlăștinoasă.

Sunt trei canale principale – Herengracht, Prinsengracht și Keizersgracht, care împreună cu alte brațe formează cercuri concentrice în jurul orașului, adunate sub numele de Grachtengordel, districtul canalelor.

- Advertisement -

Acestea sunt traversate de peste 1.500 de poduri decorate inedit cu… biciclete. Plimbă-te de-a lungul canalelor pentru a descoperi peisaje urbane absolut incredibile.

Photo by Mitchel Willem Jacob Anneveldt on Unsplash

Piața de flori

Localizată pe canalul Singel, această piață de flori este formată din magazine improvizate care vând o multitudine de lalele naturale, de plastic și bulbi pentru a planta cele mai frumoase lalele de pe planetă.

Deci dacă dorești o amintire “vie” din Amsterdam sau suveniruri speciale, acesta este locul perfect pentru tine. Culorile vibrante și miresmele fermecătoare îți vor însenina chiar și zilele mohorâte din Amsterdam. Mai poți cumpăra și clogs/ klomps – încălțămintea de lemn specific olandeză – și multe suveniruri și tricouri cu simbolul Amsterdamului – bicicleta.

Red Light District

Noaptea, orașul parcă se metamorfozează într-o oază de fantezii. Faimosul Red Light District își aprinde luminile neon și turiștii curioși se plimbă de-a lungul vitrinelor roșii, a barurilor, muzeelor ciudate și cluburilor deochiate.

Aici ai ocazia să lași prejudecățile deoparte și să pășești cu curaj în cartierul unde prostituția și cannabisul sunt legale și… accesibile la fiecare colț. Cu siguranță vei avea o experiență pe care o vei ține minte.

Piața Dam și centrul orașului

În Amsterdam, toate drumurile (concentrice) duc spre Dam Square, un spațiu pe care nu ai cum să-l ratezi. Aici se găsește Palatul RegalBiserica Nouă și muzeul de figurine de ceară Madame Tussauds.

Numele pieței derivă de la rolul orașului din trecut – dam înseamnă baraj; de aici și Amsterdam. Din piață pornesc străzile Kalverstraat și Nieuwendijk, cunoscute pentru magazinele sale, care atrag pasionații de shopping.

Cartierul vechi

În Amsterdam te poți pierde foarte ușor și acest lucru chiar este recomandat pentru turiștii exploratori. În partea de vest a centrului orașului, vei descoperi minuni urbane de găsit numai în acest oraș special.

Fiind un spațiu mai puțin turistic, ai ocazia să admiri în liniște arhitectura clădirilor puțin înclinate ale Olandei, podurile care se ridică, parcările cu sute de biciclete, morile de vânt vechi, cafenele cu personalitate și multe colțuri urbane care te vor umple de uimire. Nu rata moara de vânt De Gooyer și grădina zoologică.

A’DAM Lookout 360º

Dacă nu ai rău de înălțime, A’DAM Lookout este locul perfect de vizitat în Amsterdam pentru o vedere grozavă asupra orașului. Din portul din spatele gării centrale poți lua un feribot gratuit care te duce la această clădire de 100 metri înălțime cu punte de observație cu o vedere panoramică de neegalat asupra orașului.

Intrarea costa 13,5 euro și ai inclusă o călătorie cu un lift cu spectacol de lumini, expoziții legate de istoria Amsterdamului și acces la restaurantul cu vedere de 360º. Over the edge este cel mai înalt leagăn din Europa pe o punte de observație. Pentru 5 euro ai ocazia să te balansezi la 100 de metri deasupra orașului, peste marginea turnului.

blue glass high-rise building
Photo by Mari Ganesh Kumar on Unsplash

Bonus – Mâncarea

Deliciile olandeze, chiar și pline de calorii, sunt absolut decadente. De la street-food, la dish-urile din restaurantele specifice, cartofii prăjiți cu maioneză, waffele cu ciocolată și căpșuni, burgerii, brânza, stroopwafel, crochetele de pește, mini clătitele sau jeleurile de lemn dulce au un gust care creează dependență.

Nu uita să acompaniezi mâncarea cu un Heineken, berea a cărei tradiție începe în Amsterdam.

Comentează mai jos și spune-mi pe tine ce te-a impresionat în Amsterdam!

- Advertisement -

Articole recomandate

Roxana Cioban
Roxana Ciobanhttps://roxanacioban.ro
🗺Nomad at heart 🌈 🦄 Rainbow chaser 💻 PR Specialist at Cognizant Softvision
spot_img

Descoperă mai multe postări

Explorează

Alte experiențe