Poate recunoști aceste imagini din Cinque Terre cu clădiri colorate aglomerate pe coastă și porturi ascunse în stânci cu bărcuțe albastre din pozele de pe internet, iar dacă curiozitatea te va împinge să le vizitezi, vei descoperi un adevărat paradis. Fiecare sat pescăresc dintre cele 5 are personalitatea și caracteristicile sale, compunând un loc perfect de vacanță, care pare aproape ireal.
Singurul minus pe care l-am descoperit a fost multitudinea de turiști care iau un pic din farmecul satelor care obișnuiau să fie rupte de lume, însă frumusețea naturii compensează pentru orice. Iată mai departe câteva lucruri despre Cele 5 Pământuri de pe Riviera Italienească.
Riomaggiore
Riomaggiore este primul sat din Cinque Terre, după La Spezia, și este introducerea perfectă în această poveste. Acesta are una dintre cele mai frumoase gări pentru că are priveliște de prim rând la mare. Poți ajunge în centrul localității prin tunelul special creat care scurtează un pic drumul, dar eu recomand să descoperi Riomaggiore de sus, unde vei ajunge să te bucuri de niște peisaje absolut uimitoare. Să te pierzi pe străduțele de aici poate fi un lucru minunat!
Riomaggiore este cel mai mare dintre cele 5 minuni, iar clădirile sale colorate se aliniază perfect pe coastă, înspre micul port. Odată ajuns în golf, vei vedea adevărata frumusețe a acestei regiuni. Urcă scările din partea stângă a portului pentru cele mai frumoase poze. Pentru că în această regiune există multe livezi cu lămâi, acest fruct apetisant este și tema suvenirurilor din Cinque Terre, fie că sunt sub formă de limoncello, săpunuri , sare de baie sau alte mici amintiri. Eu chiar m-am oprit din drum pentru a degusta faimoasa lor plăcintă cu lămâie.
Manarola
Este posibil ca Manarola să fie orășelul meu preferat din Cinque Terre. Suspansul de a ajunge la a doua destinație deja cu greu îl țineam în frâu. Mergi pe străzile înguste cu magazine de suveniruri la fiecare intrare și obloane colorate, lângă care sunt puse la uscat haine, în clasicul stil italienesc, până în micuțul port cu o priveliște mare!
Cea mai frumoasă parte a Manarolei este locul de belvedere din partea dreaptă a golfului, unde priveliștea este… sincer nu știu cuvinte atât de frumoase încât să o descriu perfect. Panorama de aici este exact ca în pozele pe care le-am văzut la călătorii pasionați. Coasta abruptă, casele urcate pe stânci în culorile curcubeului și ferestre cu obloane, marea nervoasă și micul port cu bărci albastre fac din Manarola priveliștea perfectă de vacanță.
Corniglia
Cocoțată pe o stâncă la 100 m altitudine, înconjurată de viță de vie, din care sunt produse vinurile regiunii, Corniglia este un oraș italienesc de excepție. Pentru a ajunge în centrul său trebuie să mergi în paralel cu liniile de tren de pe malul mării și să urci cele 365 de scări în zig-zag, una pentru fiecare zi a anului. În sat se aud doar pașii trecătorilor, apa care curge din fântâni și clopotul bisericii. Este un spațiu liniștit, parcă neatins, înconjurat de albastru.
Dacă alegi să urmezi cărarea trasată de trekking înspre munte, vei descoperi peisaje rurale absolut uimitoare, vii cu struguri copți și aromați în toate direcțiile, cactuși giganți, garduri vechi și grădini de poveste, toate cu un background albastru de mare și cer. Nu este nevoie de echipament special pentru această plimbare pe munte, traseul fiind destul de ușor, iar priveliștea orașului în lumina soarelui îți distrage atenția la fiecare pas. Drumul duce în vârful muntelui și spre alte sate mult mai mici și mai autentice.
Vernazza
Vernazza are cel mai activ port din Cinque Terre, iar piața sa principală cu clădirile pastel a căror fațade sunt orientate spre mare creează o priveliște extrem de pitorească. Lângă port este un spațiu deschis ocupat de restaurante specializate în mâncăruri preparate cu fructe de mare pescuite chiar aici. Noi am nimerit furtună pe mare, așa că toate bărcile dungate în azuriu erau parcate în piața aglomerată. Biserica cu turn din dreapta pieței veghează asupra întregului orășel.
În partea stângă a portului găsești o cărare îngustă care duce spre scări alunecoase și restaurante cu priveliște spre marea învolburată. Apa înspumată a spălat și malul decorat cu modele marine. Sunetul apei care se sparge de stânci, vântul care poartă miresmele sărate ale mării, gustul fructelor de mare și priveliștea colorată a portului în amfiteatru ajung să-ți invadeze toate simțurile. Recomand cu căldură pastele cu scoici și vinul local.
Monterosso
Monterosso este cu adevărat special față de restul satelor pentru că este format dintre-o faleză lungă. În dreapta falezei sunt restaurante colorate, vile cu flori și magazine, iar de partea stângă este marea albastră și plaja cu nisip. El pare rupt ușor din alt peisaj, fiind mai comercial.
Aici și vibe-ul este diferit. Mult mai mult tineret, muzica dată tare, oameni în costume de baie care se bucură de ultimele zile de soare și multe umbrele portocalii, care se asortează cu băutura Italiei – Aperol Spritz. Dacă mergi mult pe coastă vei descoperi portul cu bărci acostate pe mal și sculptura unui “uriaș”, care păzește stațiunea.
Ca și loc de cazare, îți recomand să alegi La Spezia, o localitate din apropierea Cinque Terre, la distanță de câteva minute cu trenul.