Gent (Ghent) este adevărata bijuterie a Belgiei. Deși orașul Bruges (citește aici despre o vacanță în Bruges) este mult mai promovat și a ajuns cel mai cunoscut orășel belgian datorită numărului mare de turiști, după părerea mea, Gent este cel
Bruges (Brugge) este unul dintre cele mai pitorești și fermecătoare orașe ale Belgiei și chiar ale întregului continent. A fost de mult timp pe lista mea de explorări, și în sfârșit, în cea mai ploioasă zi din decembrie, am ajuns
Cum se apropie Crăciunul, cu toții ne îndreptăm spre orașele europene pentru a vizita târgurile festive de sărbătoare. De data aceasta, noi am ales Bruxelles ca destinație de iarnă. Iată cum a fost! Bruxelles este un oraș activ, multicultural și vesel.
Odată o putere maritimă, Pisa este acum faimoasă pentru universitățile sale de elită, piațetele sale renascentiste, bisericile gotice, centrul său vibrant și Piazza dei Miracoli care include bijuterii romanice de o frumusețe imposibil de descris. Este un oraș cu un
Da, recunosc, sunt o mare pofticioasă și să descopăr gusturile locale cu siguranță este una dintre plăcerile mele în vacanță. Mare noroc pe mine că Istanbul este unul dintre cele mai aromate orașe ale lumii. Așa că am luat biletele de
Cappadocia este o zonă de vis, care pare desprinsă de pe altă planetă, fiind unică din punct de vedere geologic, istoric și cultural. Este un mix ciudat între dealuri de fagure și roci vulcanice în formele cele mai curioase. Din
Cultura din Turcia este destul de diferită față de-a noastră, lucru care o face țara perfectă în care să descoperi gusturi și miresme noi, obiceiuri și tradiții inedite. Dacă alegi Istanbul ca următoare ta destinație de vacanță, iată ce trebuie
Se zice că unele locuri pe care le vizitezi îți schimbă total percepția asupra lumii. Istanbul este cu siguranță unul dintre orașele a cărei cultură îți va lărgi orizonturile și îți va îmbogăți felul în care vezi orice altă destinație
Poate recunoști aceste imagini din Cinque Terre cu clădiri colorate aglomerate pe coastă și porturi ascunse în stânci cu bărcuțe albastre din pozele de pe internet, iar dacă curiozitatea te va împinge să le vizitezi, vei descoperi un adevărat paradis.
Aflate în regiunea Liguria, în Riviera Italiană, Cele Cinci Pământuri, după cum este tradus numele, fac parte din Parcul Național Cinque Terre, protejat UNESCO. Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso obișnuiau să fie niște sate pescărești, pe coastă, destul de